La MADRM va activa un Consilier de Nivel Înalt cu experiență europeană în tranziția verde

La Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a fost angajat un Consilier de Nivel Înalt al Uniunii Europene pe domeniul Tranziției Verzi (Green Transition), care va oferi consultanță în domeniul analizei politicilor de mediu, identificării problemelor și a soluțiilor corespunzătoare sectorului de gestionare a deșeurilor solide.

Este vorba despre Justina Grigaraviciene, care în urma unui concurs organizat de Delegația Uniunii Europene, a fost aleasă în calitate de Consilier de Nivel Înalt, după ce până în prezent a activat în calitate vice-ministru al Ministerului Mediului din Lituania. Pe parcursul mandatului său, a fost responsabilă de analiza politicilor și a cadrului strategic în domeniul mediului, de identificarea problemelor axate pe economia circulară, managementul deșeurilor, obiectivele de dezvoltare strategică, Agenda 2030, prevenția poluării, sistemul aprovizionării cu apă potabilă, eficiența resurselor, biodiversitatea și protecția naturii, energia regenerabilă, schimbările climatice, păduri și biomasă. De asemenea, a îndeplinit funcția de reprezentant al statului în Consiliul UE pe domeniul mediului implicat în dezvoltarea cooperării internaționale în sectoarele aferente și a fost responsabilă de dezvoltarea legislației naționale în conformitate cu cadrul Uniunii Europene.

În dimineața zilei de astăzi, Justina Grigaraviciene a avut prima întrevedere oficială cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, Secretarul de Stat, Valentina Țapeș, managerii instituțiilor de mediu din subordinea ministerului, șefii de direcție din cadrul MADRM, dar și reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, în cadrul căreia au realizat un schimb de informații cu referire la Planul de Activitate, experiența, și misiunea expertului, inclusiv, principalele obiective și perspective ale programului în continuare.

“Unul din obiectivele primordiale ale MADRM rezidă în necesitatea imperioasă de consolidare a capacităților instituției pentru implementarea prevederilor Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu UE, ce vizează în mare parte segmentele aferente mediului și schimbărilor climatice, prin: gestionarea și protecția resurselor natural de apă; îmbunătățirea calității aerului; adaptarea la schimbările climatice și gestionarea deșeurilor. Experiența doamnei Justina Grigaraviciene este foarte binevenită și va fi una extrem de eficientă pe filiera implementării reformelor privind integrarea mediului și schimbărilor climatice”, a subliniat ministrul, Ion PERJU, în cadrul întrevederii.

Totodată, oficialul a comunicat că MADRM s-a angajat într-un șir de proiecte menite să îmbunătățească serviciile publice, condițiile de viață în zonele rurale, dar și competitivitatea în diverse domenii de producție agricolă, iar în acest context, experiența consultantului pentru mediu este așteptată și extrem de necesară instituției ministeriale.

Experta a fost contractată de Delegația Uniunii Europene în calitate de Înalt Consilier al Uniunii Europene pe domeniul Tranziției Verzi (Green Transition), beneficiar al cărui va fi Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, care în prezent însumează zece consilieri, este un proiect finanțat de către Uniunea Europeană, obiectivul său principal fiind suportul Guvernului Republicii Moldova în implementarea agendei sale de reforme; în speță, asistență în consolidarea capacităților necesare pentru implementarea Acordului de Asociere (AA), inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC), precum și de a asigura acțiunile post-liberalizare a regimului de vize.

Total
0
Shares
Total
0
Share