La MAI a avut loc o ședință despre siguranța în traficul rutier

Ministerul Afacerilor Interne a organizat ieri o ședință de lucru pentru a coordona măsurile de îmbunătățire a siguranței în traficul rutier, cu participarea autorităților responsabile pentru siguranța rutieră.

Comunicatul oficial:

Este important pentru societatea noastră să avem drumuri sigure să putem merge pe jos, cu mașina sau cu bicicleta într-un mediu în care pericolele să nu ne pândească, la tot pasul. MAI și poliția națională fac toate eforturile pentru menținerea securității rutiere, dar nu este suficient.

Oamenii nu mai vor amenzi, vor creșterea calității infrastructurilor drumurilor naționale care să le ofere siguranță. Oamenii doresc abordări pe direcțiile de educație, prevenire, informare, consolidare și modernizare a infrastructurii rutiere, a spus ministrul afacerilor interne, Ana Revenco.

În materie legislativă, MAI a reușit să finalizeze și să transmită un proiect de lege la Parlament care nu se referă doar la înăsprirea sancțiunilor pentru participanții la trafic, ci conține mecanisme noi de implementare care să responsabilizeze participanții la trafic. Proiectul va fi citit în lectura a doua a Parlamentului în data de 2 martie. Anul trecut a fost revizuit regulamentul de circulație rutieră.

Totodată, poliția națională este pe străzi zilnic. Au fost aplicate sancțiuni în proporții foarte mari față de anul trecut, pentru cei surprinși la volan în stare de ebrietate, pentru cei care nu acordă prioritate la trecerile de pietoni. Doar în primele două luni ale anului curent, au fost emise 4225 de procese verbale pentru neacordarea priorității legale pietonilor (față de 2804 procese verbale emise pe parcursul anului 2022).

Totuși, crearea unui spațiu sigur pentru toți participanții la trafic și salvarea vieților omenești sunt posibile doar dacă sunt respectate concomitent mai multe condiții: o infrastructură rutieră calitativă, acțiuni cu caracter educativ, informativ și de sensibilizare, mijloace de transport mai sigure, un management complex al siguranței rutiere, intervenții post-accident prompte și, în final, aplicarea legii care vine să sancționeze fiecare participant care comite încălcări în trafic.

În acest scop, la ședința de ieri au fost discutate în amănunt principalele cauze și cumulul de factori care au stat la baza accidentelor rutiere grave comise în ultima perioadă. Iar pentru a coagula eforturile de îmbunătățire a situației în domeniu, a fost întocmit un plan de acțiuni cu distribuirea sarcinilor pe domenii de competență, după cum urmează:

  • Ministerul Afacerilor Interne va asigura elaborarea unei hărți interactive cu zonele și punctele vulnerabile. La fel, MAI va acumula, stoca și va asigura comunicarea dintre autoritățile implicate, sesizând organele de resort, în vederea exercitării atribuțiilor stabilite de lege.
  • Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va dota cu mijloace de semnalizare drumurile publice naţionale, va amenaja drumurile laterale pentru circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală, vehiculelor autopropulsate şi amenajarea pistelor pentru biciclişti, etc.
  • În sarcina Administrației de Stat a Drumurilor a fost pusă amenajarea insulelor mediene pentru traversarea în siguranță a părții carosabile de către pietoni; divizarea fluxurilor de transport prin delimitare fizică de orice tip; amenajarea trecerilor pietonale supraînălțate, instalarea limitatoarelor de viteză în preajma instituţiilor de învățământ a (denivelări artificiale, marcaj rezonator), dar și alte condiții de infrastructură corespunzătoare.
  • Ministerul Educației și Cercetării va elaborarea de programe şi materiale didactice în domeniul educaţiei rutiere şi va asigura activităţii în acest domeniu în instituţiile de învăţămînt preşcolare şi şcolare, va pregăti şi perfecţiona cadre didactice desemnate să desfăşoare astfel de activităţi.
  • Administrația publică locală va semnaliza prin indicatoare toate traseele pentru antrenamente și va asigura acces securizat, inclusiv pentru categoriile vulnerabile de participanți la trafic, cum sunt motocicliștii, bicicliștii și pietonii.

Termenul de raportare a măsurilor întreprinse de fiecare dintre autorități pe direcțiile de acțiune încredințate la ședința de ieri a fost stabilit pentru data de 15 martie 2023.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share