Inspectorii de mediu din Florești au desfășurat razii în raion, cu accent pe sectorul râului Răut, pentru combaterea braconajului și consolidarea controlului în zonele protejate.
În cadrul acțiunilor, au fost depistate cazuri de braconaj piscicol prin utilizarea plaselor de tip monofilament, confecționate din fir de nailon, unelte interzise de legislația în vigoare din cauza impactului negativ asupra faunei acvatice.
Persoanele implicate au fost documentate conform procedurilor legale și sancționate contravențional, fiind aplicate amenzi.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că raziile vor continua și în perioada următoare și îndeamnă cetățenii să sesizeze autoritățile competente în cazul depistării unor fapte care afectează mediul.