La propunerea PSRM, atacurile raider asupra sistemului bancar vor fi anchetate de o Comisie parlamentară specială

La inițiativa deputaților PSRM, în Parlament, a fost creată Comisia de anchetă pentru investigarea tuturor circumstanțelor preluării forțate (atac de tip raider) a acțiunilor băncilor comerciale, companiilor de asigurări/reasigurări din Republica Moldova, exercitate în perioada anilor 2010-2012.

Comisia va avea 9 membri. Din componența acesteia vor face parte reprezentanți ai tuturor fracțiunilor, inclusiv Adrian Lebedinschi (președinte al Comisiei), Bogdan Țîrdea și Nicolae Pascaru – din partea fracțiunii PSRM; deputatul independent Alexandru Oleinic (vicepreședinte al Comisiei); Ludmila Guzun (secretar al Comisiei) – din partea fracțiunii PDM; Dumitru Alaiba – din partea fracțiunii PAS; Vasile-Andrei Nastase – din partea fracțiunii PPDA.

În comisie nu și-au delegat membrii fracțiunea Partidului Șor și grupul Parlamentar PRO Moldova.
Comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta Parlamentului, în termen de pînă la 120 de zile, Raportul cu privire la rezultatele și concluziile anchetei.

Total
0
Shares
Total
0
Share