Lege votată în lectura a doua: Sindicatele și patronatele vor fi scutite de taxa de înregistrare de stat

 

Sindicatele și patronatele vor fi scutite de taxa de înregistrare de stat. Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost votat în lectura a doua de 56 de deputați.

Conform tarifelor în vigoare, entitățile sindicale de toate nivelurile achită taxa de înregistrare de stat la Agenția Servicii Publice în mărime de 1149 de lei, iar patronatele – 90 de lei.

Proiectul de lege a fost elaborat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, având la bază practica internațională în domeniu. Potrivit informațiilor, nu există taxa de înregistrare de stat la entitățile asociative în state europene precum Germania, Italia, Franța, Suedia, Norvegia.

Scutirea partenerilor sociali de taxa de înregistrare de stat are drept scop eliminarea inechității în raport cu alte organizații necomerciale în procesul de achitare a taxei de înregistrare. Totodată, inițiativa urmărește scopul de a asigura respectarea dreptului fundamental al salariaților și angajatorilor de a întemeia și de a se afilia la sindicate și patronate.

Datele statistice arată o creștere semnificativă a numărului de organizații înregistrate în ultima perioadă, în special în sectorul public, de la 2-3 organizații în anii 2009-2010 la 46 de la începutul anului curent.

Total
0
Shares
Total
0
Share