Legea privind taxa de stat pentru contestațiile la achiziții publice a fost publicată în Monitorul Oficial

Agenții economici care vor contesta procedurile de achiziții publice vor trebui să achite o taxă de stat de 0,5% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de 50 000 de lei, potrivit unei legi publicate astăzi, 16 mai, în Monitorul Oficial.

Noua prevedere legală are scopul de a responsabiliza procesul de depunere a contestațiilor și de a reduce abuzurile. Taxa va fi restituită integral dacă contestația este admisă, integral sau parțial. Plata trebuie efectuată în termen de trei zile de la depunerea contestației, în caz contrar, aceasta va fi restituită fără examinare.

Legea va intra în vigoare la o lună de la data publicării, cu excepția unor prevederi care sunt aplicabile imediat.

În 2024 au fost depuse 1 245 de contestații, cu 11% mai multe decât în 2023. Dintre acestea, o parte au fost respinse pentru depunere tardivă, neconformitate sau lipsă de competență a Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.

Total
0
Shares
1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Total
0
Share