Legislația privind securitatea și sănătatea muncii va fi racordată la Directiva UE

Legislația națională cu privire la securitatea și sănătatea muncii va fi racordată la cea a Uniunii Europene. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de modificare a Legii securității și sănătății în muncă în vederea transpunerii Directivei Consiliului UE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă.

Legea securității și sănătății în muncă a fost adoptată în 2008, înainte de semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. În contextul realizării agendei de aderare a țării la UE devine prioritară modificarea legislației în domeniul respectiv.

Este de menționat că Directiva conține principii generale privind prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securității, eliminarea factorilor de risc și de accident, formarea lucrătorilor și a reprezentanților acestora etc.

Proiectul va fi supus votului în lectura a doua.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share