Lider politic: Actuala putere va trebui să răspundă în fața legii pentru banii luați din buget în criza gazelor

Actuala putere de la Chișinău va trebui să răspundă în fața legii mai devreme sau mai târziu pentru cele 1,4 miliarde de lei scoase din bugetul de stat și alocate companiei ”Energocom”. Declarația a fost făcută de fostul președinte al țării, Igor Dodon, la emisiunea ”Acces direct” de la NTV Moldova.

”Peste câțiva ani, bănuiți vor fi toți, începând cu președintele țării și terminând cu vicepremierul infrastructurii, cei de la Energocom care au semnat și Agenția Proprietății Publice. Ei toți vor fi bănuiți, vor fi învinuiți sau nu, vom vedea. Când vin aceștia de dreapta, ori verzi, ori galbeni, ei merg pe aceeași abordare. Se apucă de făcut ce știu mai bine. Atunci au furat un miliard, acum se întâmplă aproximativ același lucru. Vom vedea, vor fi în aceleași volume, ori în volume mai mici, ori mai mari. Vom vedea cum vom ieși din iarnă. Ceea ce s-a întâmplat cu gazele naturale, când Moldova a pierdut câteva miliarde de lei din cauza acestei guvernări, cineva va trebui să răspundă”, a declarat Dodon.

Amintim, ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a recunoscut în Parlament că din cauza crizei în domeniul gazelor bugetul de stat a pierdut cel puțin 4 miliarde de lei. Potrivit ministrului, această cifră nu este finală și ar mai putea crește în următoarea perioadă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share