Lideri musulmani au atacat Europa la ONU în legătură cu actele de profanare a Coranului

Lideri ai unor ţări musulmane – Turcia, Iran, Qatar – au profitat marţi de tribuna Adunării Generale a ONU pentru a ataca ţări europene, printre care Suedia, unde au avut loc acte „josnice” de profanare şi de ardere a Coranului, scrie Agerpres.ro

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost primul care a denunţat aceste presupuse atacuri „intolerabile” asupra islamului în Europa.

Un refugiat irakian în Suedia, Salwan Momika, a stârnit indignare internaţională în iunie, arzând şi călcând în picioare Coranul în faţa celei mai mari moschei din Stockholm în prima zi de Eid al-Adha, sărbătoare celebrată de musulmanii din întreaga lume.

Irakul a cerut săptămâna trecută Suediei extrădarea sa. Suedia a condamnat profanarea Coranului, subliniind în acelaşi timp prevalenţa libertăţii de exprimare şi de întrunire pe teritoriul său.

Guvernul Danemarcei vecine a introdus un proiect de lege la sfârşitul lunii august pentru a interzice arderea cărţii sfinte a Islamului.

La rândul său, preşedintele Erdogan exercită de luni de zile presiuni asupra Suediei pentru a lua măsuri împotriva acestor profanări, într-un context de tensiuni ridicate între cele două ţări: Ankara a ajuns în iulie, după 14 luni de impas, să renunţe la veto-ul său privind aderarea Suediei la NATO. Turcia acuză Stockholmul de presupusă indulgenţă faţă de militanţii kurzi care s-au refugiat pe teritoriul său.

În timpul discursului său la Adunarea Generală a ONU de la New York, şeful statului turc a declarat că „rasismul, xenofobia şi islamofobia”, în ţări europene pe care nu le-a menţionat, au atins praguri „intolerabile”.

Acuzând „politicieni populişti din multe ţări că se joacă în continuare cu focul”, Erdogan a mai spus că „atacurile josnice din Europa împotriva Coranului (…) întunecă viitorul” Bătrânului Continent.

Într-un discurs, de asemenea, foarte dur împotriva inamicului american şi a Occidentului în general, preşedintele conservator iranian Ebrahim Raissi a spus că „focul lipsei de respect nu va învinge adevărul divin”.

Liderul Republicii Islamice şiite o arătat de mai multe ori un exemplar al Coranului, pe care l-a atins cu vârful buzelor înainte de a-l pune pe pupitru.

„Islamofobia şi apartheid-ul cultural care pot fi observate în ţările occidentale – de la profanarea cărţilor sfinte ale Coranului până la interzicerea hijabului în şcoli – şi multe alte discriminări regretabile nu reflectă demnitatea umană”, a spus Raissi, fără a menţiona Suedia sau Franţa.

Raissi se află la ONU într-un moment în care occidentalii îşi arată solidaritatea cu poporul iranian, la un an de la moartea tinerei kurde Mahsa Amini, care a provocat demonstraţii masive.

La rândul său, emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani, al cărui stat bogat din Golf este aliatul Occidentului, a declarat că „Coranul este prea sacru pentru a fi profanat de un idiot”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share