Șeful statului a primit astăzi, la Președinție, o delegație formată din președinții comisiilor pentru afaceri externe ale parlamentelor țărilor membre ale formatului Nordic-Baltic Eight (NB8): Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia.
În cadrul întrevederii, s-a discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, sprijinul politic și economic acordat de partenerii nordici și baltici, precum și despre impactul războiului declanșat de Federația Rusă asupra securității regionale.
Șeful statului a mulțumit pentru susținerea constantă oferită de țările NB8 și a subliniat importanța consolidării democrației, a statului de drept și a rezilienței Republicii Moldova în fața presiunilor externe. Formatul NB8 este un cadru de cooperare activ din 1992, care promovează dialogul și coordonarea pe teme regionale și internaționale de interes comun.