Liga Orașelor și Comunelor și AUR din Republica Moldova, pe pozițiile preliminare 15 și 16 în buletinul de vot

Comisia Electorală Centrală a anunțat că, pe parcursul zilei de astăzi, au fost depuse două cereri de înregistrare a listelor de candidați pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

Partidul LOC a depus actele la CEC: „Avem o echipă profesionistă și reprezentativă, pregătită să administreze treburile în această țară”

Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor a înaintat o listă de 53 de candidați, iar Partidul Politic Alianța pentru Unirea Românilor – o listă de 58 de candidați.

Potrivit ordinii preliminare stabilite de CEC, Liga Orașelor și Comunelor se va regăsi pe poziția a 15-a în buletinul de vot, iar AUR din Republica Moldova – pe poziția a 16-a.

Dosarele depuse vor fi examinate în termen de 7 zile, conform procedurilor legale. CEC reamintește că termenul-limită pentru depunerea documentelor de înregistrare a candidaților la funcția de deputat este 19 august 2025.

Total
0
Shares
Total
0
Share