Actual

Lista beneficiarilor de pașapoarte diplomatice ar putea fi extinsă. Cine le poate deține

Pinterest LinkedIn Tumblr

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat, astăzi, proiectul de lege privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.

Documentul are ca obiectiv actualizarea legislației în acest domeniu și a listei persoanelor care, în virtutea postului deținut sau a specificului funcțiilor pe care le exercită, întreprind multiple deplasări în interes de serviciu peste hotarele Republicii Moldova.

Totodată, proiectul vine să înlăture ambiguitățile din Legea nr. 273/1994 în ceea ce privește asigurarea cu pașaport diplomatic sau de serviciu a funcționarilor publici de rang înalt.

Astfel, în proiect au fost introduse unele clarificări ce-i vizează pe reprezentanții Republicii Moldova în organismele internaționale, care pot beneficia de pașaport diplomatic. Acest drept le va reveni persoanelor numite sau înaintate prin hotărâre de Guvern sau prin ordinul Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, precum și funcționarilor din cabinetul Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

De asemenea, proiectul prevede o nouă categorie de persoane care vor beneficia de pașaport diplomatic. Este vorba de Directorul și Directorul-adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, precum și de ofițerii Serviciului de Protecție și Pază de Stat, care vor asigura protecția  oficialilor în cadrul deplasărilor peste hotarele țării.

Proiectul presupune posibilitatea acordării, cu titlu de excepție, a pașaportului diplomatic sau de serviciu unor persoane dacă acest lucru este necesar pentru reprezentarea, promovarea sau apărarea intereselor Republicii Moldova. De notat că astfel de prevederi sunt stipulate și în legislația altor state europene.

Totodată, proiectul ține cont de jurisprudența CEDO privind loialitatea și cetățenia și elimină obligația titularului de pașaport diplomatic și de serviciu de a deține doar cetățenia Republicii Moldova, dat fiind faptul că legislația națională acceptă pluritatea de cetățenii.

Proiectul conține o prevedere prin care autoritatea care a solicitat perfectarea pașaportului diplomatic sau de serviciu pentru un angajat este obligată să înștiințeze, în termen de 5 zile lucrătoare, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene despre pierderea acestui drept de către respectivul angajat. Adițional, titularul pașaportului va fi obligat să predea pașaportul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene în termen de 5 zile lucrătoare din ziua pierderii acestui drept.

Proiectul de lege urmează a fi dezbătut, în prima lectură, de Legislativ.

loading...

Comments are closed.