LISTA // Consiliul Audiovizualului a eliberat primele avize pentru furnizorii de servicii media audiovizuale neliniare

LISTA // Consiliul Audiovizualului a eliberat primele avize pentru furnizorii de servicii media audiovizuale neliniare
EnglishFrançaisРусский

Consiliul Audiovizualului (CA) a eliberat, în ședința publică din 8 iulie, primele 11 avize de furnizare a serviciilor media audiovizuale neliniare (SMAN), destinate inclusiv entităților care distribuie conținut prin platforme precum YouTube sau prin propriile platforme video.

Anterior, CA a transmis notificări către 33 de entități identificate ca posibili furnizori de astfel de servicii, solicitând depunerea notificării voluntare. Până în prezent, 17 entități au răspuns solicitării, iar șase au depus declarații noi conforme cu prevederile Codului serviciilor media audiovizuale și ale regulamentului aplicabil.

Potrivit Consiliului Audiovizualului, avizele sunt eliberate separat pentru fiecare serviciu media audiovizual neliniar, inclusiv atunci când același conținut este distribuit atât pe un site web, cât și pe YouTube. Instituția motivează această abordare prin diferențele dintre platformele de distribuție și prin obligațiile legale privind raportarea conținutului, inclusiv a cotei operelor europene.

Conform Codului serviciilor media audiovizuale, persoanele care intenționează să furnizeze servicii media audiovizuale neliniare sunt obligate să notifice Consiliul Audiovizualului cu cel puțin șapte zile lucrătoare înainte de începerea activității.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share