Lituania închide două puncte de control de la granița cu Belarus. Care este motivul

Lituania a anunțat despre închiderea a două puncte de control de la granița cu Belarus, scrie BBC.

Decizia a fost luată inclusiv în legătură cu situația geopolitică și riscurile de amenințare la adresa securității.

Autoritățile Lituaniei au decis pe 16 august să închidă temporar punctele de control Șumsk și Tverci de la granița cu Belarus. Acestea vor fi închise începând cu 18 august.

Potrivit Delfi, măsura a fost luată ca reacție la situația geopolitică și riscurile de amenințare la adresa securității naționale, precum și pentru a preveni contrabanda cu mărfuri.

BBC scrie că în ajun, Serviciul de grăniceri al Lituaniei a anunțat „o mobilizare suplimentară” a grănicerilor din cauza „creșterii puternice a amenințării hibride” la granița cu Belarus.

Letonia, Lituania și Polonia au început să ia măsuri pentru a-și consolida granițele odată cu sosirea trupelor Wagner în Belarus. La începutul lunii iulie, președinții acestor țări s-au adresat cu o scrisoare către secretarul general al NATO și liderilor țărilor alianței pentru a lua măsuri în contracararea amenințărilor venite din partea Rusiei și Belarusului.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus, la începutul lunii august, că în Belarus s-ar afla aproximativ 4000 de mercenari din grupul Wagner, care ar putea fi folosiți pentru provocări.

În cazul unui incident grav cu implicarea mercenarilor Wagner, Polonia, Lituania și Letonia își vor putea închide simultan granițele cu Belarus, au avertizat mai devreme autoritățile din cele 3 țări.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share