La început de săptămână, caravana PDM a ajuns într-un alt raion al Republicii Moldova. Astăzi democrații vor avea mai multe întâlniri cu locuitorii din orașul Criuleni și din satele din raion. Înainte de a începe întâlnirile electorale, Andrian Candu a făcut un scurt live pe Facebook în care l-a prezentat pe candidatul PDM pe circumscripția 21, Veaceslav Burlac.
„Veceslav Burlac este președintele degrevat al raionului Criuleni, deja de 3 ani de zile, cu rezultate bune la nivel de drumuri, la nivel de obiecte de menire socială. Chiar astăzi vom merge la deschiderea unei maternități și a unui punct medical de urgență, vom discuta cu medicii, vom discuta cu profesorii și cu alte categorii de cetățeni”, a spus Andrian Candu.
Candidatul PDM spune că în ultimii ani, în fiecare localitate din raionul Criuleni s-au construit drumuri, s-a reparat o școală și o grădiniță. „Avem realizări, noi mergem cu fapte, nu vorbe! Contracandidații noștri pot doar să promită, însă noi am îndeplinit acele promisiuni pe care le-am făcut cu 3 ani în urmă, de când Partidul Democrat și-a asumat guvernarea în R. Moldova. Iar cetățenii văd schimbările spre bine”, a spus Veaceslav Burlac.
Mai jos vedeți video postat pe Facebook de Andrian Candu.