Locuitori din Soroca, fără apă potabilă după ce furnizorul Acva-Nord a intrat în insolvență

Locuitori din Soroca, fără apă potabilă după ce furnizorul Acva-Nord a intrat în insolvență
EnglishFrançaisРусский

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au apă la robinet de mai bine de o săptămână, după ce furnizorul Acva-Nord a intrat în insolvență și a sistat livrarea apei. Cetățenii refuză să încheie contracte noi cu întreprinderea municipală Apă-Canal, deoarece tariful propus este de patru ori mai mare decât cel anterior, informează telegraph.md, cu referire la Moldova 1.

Victoria Filipova, locuitoare a cartierului afectat, spune: „Am pus toate vasele că să vină ploaia, să curgă din streșină, să strângă apă, să am cu ce mă spăla. Nu am altă soluție. De o săptămână nu am apă”.

Anterior, localnicii aveau contracte cu Acva-Nord și plăteau șase lei pentru metrul cub de apă. După intrarea în insolvență a acestei companii, oamenii trebuie să semneze contracte cu Apă-Canal Soroca, unde tariful este de 27 de lei pe metru cub.

Un locuitor din cartierul Planul Nou a explicat: „Pun un preț foarte mare, 27 de lei pentru un metru cub. Dar țevile noi le-am făcut pe banii noștri. Noi, cei din Planul Nou, am tras țevile, am pus contorul, iar toate lucrările au fost plătite din bani proprii. Administrația nu ne-a ajutat cu nimic”.

Altă persoană a adăugat: „Noi suntem de părere că aceste prețuri trebuie să fie într-adevăr justificate și să reflecte costul real. Suntem aici, pe malul Nistrului, iar tariful este atât de mare. Eu cred că nu este corect să plătim 27 de lei”.

Directorul tehnic al întreprinderii Apă-Canal Soroca, Igor Focșa, a precizat: „Nu noi elaborăm politica tarifară, noi elaborăm baza cheltuielilor a întreprinderii, Agenția ne dă tariful care e elaborat de agenție în baza cheltuielilor emise de Apă-Canal. Anterior era o politică, acum este alta”.

Locuitorii din cartierul afectat au protestat în fața Primăriei Soroca. Autoritățile au anunțat că vor aduce cisterne cu apă în zonele fără alimentare, însă consumatorii trebuie să semneze contracte cu furnizorul local și să instaleze contoare.

Viceprimarul municipiului Soroca, Veaceslav Ursu, a declarat: „Am depistat acolo țevi adăugătoare care merg în afara contorului, ei nu vor să-și asume nici o răspundere, că era cel mai bine așa cum era mai înainte. Este o soluție, am găsit persoanele care ar putea să elaboreze condițiile tehnice la fiecare persoană, să încheie contract și să le pună contor așa cum este în tot municipiul, ei nu vor asta”.

Compania Acva-Nord a fost creată în 2004, iar din cauza datoriilor istorice acumulate, în decembrie 2025 a fost declarată în stare de faliment.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share