Alte știri

Locuitorii raioanelor Edineț și Briceni sunt așteptați pe 5 și 6 iunie, la Maratonul Vaccinării

Pinterest LinkedIn Tumblr

În acest weekend, pe 5 și 6  iunie, va fi organizat în orașul Briceni și Edineț Maratonul Vaccinării. Astfel, doritorii de a se proteja de virusul COVID-19 vor avea posibilitatea să se vaccineze fără programare și doar cu buletinul de identitate.

Mai exact, în perioada 5 – 6 iunie, în orașul Edineț vor fi amenajate trei puncte de vaccinare în trei locații diferite. E vorba de piața „Ștefan cel Mare”de pe  strada Independenței, regiunea piețelor centrale și agricole și pe teritoriul Gării Auto Inter-rurală. Punctele vor activa în intervalul orelor 9:00 și 16:00.

La Briceni, Maratonul se va desfășura duminică, 6 iunie, în intervalul orelor 9:00 – 15:00. Potrivit organizatorilor, va fi amenajat un punct de vaccinare pe strada Independenței.

Îndemnăm toți locuitorii din regiunile respective să se vaccineze împotriva COVID-19 pentru a-și proteja familiile de noul virus și pentru a stopa pandemia.

Amintim că, în perioada 28-30 mai, la Palatul Republicii din Chișinău, a fost organizat Maratonul Vaccinării. Peste 5.500 de oameni din întreaga țară s-au vaccinat împotriva COVID-19.

loading...

Comments are closed.