Lovitură de stat şi un jaf contra poporului Italian! Uniunea Europeană şi instituţiile ei ilegitime nenorocesc Italia

marine le pen, partide eurosceptice, guvernul italian, alegeri italia, presedintele italiei, prim-ministru italia

Uniunea Europeană şi pieţele financiare confiscă încă o dată democraţia. Ceea ce se întâmplă în Italia este o lovitură de stat şi un jaf.

Afirmaţii incendiare făcute de Marine Le Pen

Uniunea Europeană şi pieţele financiare confiscă încă o dată democraţia. Ceea ce se întâmplă în Italia este o lovitură de stat şi un jaf contra poporului italian comise de instituţii ilegitime. În faţa acestei negări a democraţiei, furia popoarelor sporeşte peste tot în Europe!”, a scris lideraFrontului Naţional (FN) pe contul său de Twitter, scrie Evenimentul Zilei.

‘Domnul Mattarella recurge la o lovitură de stat instituţională, el este în mod normal garantul instituţiilor şi trebuie să fie în serviciul Constituţiei italiene; el este astăzi în serviciul Uniunii Europene şi al Comisiei Europene’‘, a declarat la rândul său vicepreşedintele FN Nicolas Bay, pentru canalul de televiziune France-2.

Carlo Cottarelli, un economist în vârstă de 64 de ani şi fost înalt responsabil al Fondului Monetar Internaţional, urma să fie mandatat cu formarea unui guvern tehnocrat care, însă, nu avea aproape nicio şansă de a obţine încrederea parlamentului.

Prim-ministrul desemnat al Italiei, Giuseppe Conte, a renunţat la formarea guvernului după ce preşedintele Sergio Mattarela i-a respins propunerea pentru postul de ministru al Economiei, scrie BBC.

Decizia a fost anunţată la finalul întâlnirii.

Situaţia de impas ar duce la convocarea de noi alegeri parlamentare în Italia.

Precedente

Nu a fost însă pentru prima dată când un preşedinte italian a refuzat să numească un ministru prezentat de majoritatea parlamentară. S-au înregistrat cel puţin trei cazuri de acest fel în istoria Republicii Italiene, dintre care cel mai celebru l-a implicat pe Silvio Berlusconi.

Învingător la parlamentarele din 1994, acest magnat media, aflat deja în atenţia justiţiei, i-a propus preşedintelui Oscar Luigi Scalfaro să îl numească pe avocatul său Cesare Previti în funcţia de ministru al justiţiei.

Preşedintele Scalfaro a refuzat să facă acest lucru, iar Berlusconi a dat înapoi.

De data aceasta, populiştii italieni nu au acceptat ca şeful statului să facă uz de prerogativa respectivă şi au denunţat un control din partea Bruxellesului ori al “lobby-iştilor” lumii finanţelor.

Pe această bază Di Maio a vorbit despre o procedură de demitere a şefului statului pentru înaltă trădare, în aplicarea articolului 90 al Constituţiei. Majoritatea absolută a celor două Camere reunite în şedinţă comună este însă necesară.

Prerogativele preşedintelui sunt strict limitate şi ţin în special de capacitatea sa de a numi premierul şi apoi miniştrii la propunerea celui din urmă.

El dispune, de asemenea, de puterea de a dizolva cele două Camere, o armă de descurajare care a servit în numeroase crize politice din Italia, ţară cu un regim parlamentar ce a cunoscut 64 de guverne cu începere din 1946.

În timpul crizei financiare din 2011, în momentul în care pieţele se dezlănţuiau împotriva Italiei, preşedintele Giorgio Napolitano nu a ezitat să se implice în operaţiunea de înlăturare de la putere a lui Silvio Berlusconi, numindu-l ulterior pe fostul comisar european Mario Monti în fruntea guvernului.

Silvio Berlusconi a denunţat o lovitură de stat şi a cerut alegeri anticipate, fără succes.

Liga şi M5SA au mai cerut şi ele alegeri anticipate după votul “nu” al italienilor la referendumul constituţional de la sfâşitul lui 2016, iniţiat de fostul premier Matteo Renzi. Acesta a demisionat după înfrângere, dar Sergio Mattarella a refuzat să dizolve parlamentul.

Sursa: AGERPRES

Total
0
Shares
Total
0
Share