Lukaşenko și-a acordat prin lege imunitate pe viață în fața oricărei anchete penale

Noua măsură pare să aibă scopul de a consolida şi mai mult puterea lui Aleksandr Lukaşenko şi a elimina potenţialii competitori la următoarele alegeri prezidenţiale din Belarus, care ar trebui să aibă loc în 2025, informează The Guardian, scrie Libertatea.ro

Legea se aplică teoretic oricărui fost preşedinte şi membrilor familiei sale, dar, în realitate, ea este relevantă doar pentru Lukaşenko, în vârstă de 69 de ani, care a condus Belarus cu mână de fier timp de aproape 30 de ani.

Potrivit textului noii legi, Lukașenko, dacă ar părăsi puterea, „nu poate fi tras la răspundere pentru acțiunile comise în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale prezidențiale”. Legea mai spune că președintele și membrii familiei sale vor beneficia de protecție de stat pe viață, asistență medicală și asigurări de viață și de sănătate.

Totodată, după plecarea de la putere, președintele va deveni și membru permanent pe viață al camerei superioare a parlamentului.

Legea înăspreşte semnificativ cerinţele pentru candidaţii la preşedinţie şi face imposibilă alegerea liderilor opoziţiei, care au fugit în ţările învecinate în ultimii ani.

Doar cetăţenii din Belarus care au locuit permanent în ţară pentru cel puţin 20 de ani şi nu au avut niciodată un permis de reşedinţă în altă ţară pot candida.

Liderul opoziţiei Svetlana Tikhanovskaia, care a fugit în ţara învecinată Lituania în 2020, a afirmat că noua lege este răspunsul lui Lukaşenlo la „teama sa de un viitor inevitabil”, sugerând că Lukaşenko trebuie să fie îngrijorat de ce se va întâmpla cu el după ce va pleca de la putere.

„Lukaşenko, care a distrus destinele a mii de locuitori din Belarus, va fi pedepsit potrivit dreptului internaţional şi nicio imunitate nu îl va proteja de asta, e doar o chestiune de timp”, a afirmat Tikhanovskaia.
Opoziţia politică a ţării urmăreşte deschiderea unei anchete privind dispariţia politicienilor de opoziţie şi luarea copiilor ucraineni din Ucraina. „Ne vom asigura că dictatorul va fi dus în faţa justiţiei”, a spus Tikhanovskaia, subliniind că mai sunt circa 1.500 de prizonieri politic în spatele gratiilor în Belarus, inclusiv laureatul premiului Nobel pentru pace Ales Bialiatski.

Total
0
Shares
Total
0
Share