Lupu cere investigarea modului în care au fost eliberați ucigașii, inclusiv implicarea deputaților PAS în acest proces

Recenta eliberare din detenție a unor criminali deosebit de periculoși reprezintă o amenințare gravă pentru securitatea țării și cetățenilor. Avertismentul vine din partea unuia dintre liderii Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu. El a criticat dur tăcerea în această situație a conducerii statului și a calificat drept incompetență această atitudine. Mai mult, Marian Lupu cere demisia responsabililor de punerea în libertate a condamnaților pentru omoruri.

„Am așteptat câteva zile o explicație asupra scandalului legat de eliberarea unor deținuți condamnați pentru omoruri. Nici PAS și nici responsabilii instituțiilor de drept nu au reacționat. Nu am văzut o poziție tranșantă pe această temă nici din partea Guvernului. Am așteptat explicații de la președintele Maia Sandu, foarte vocală, de altfel, ieri în toată presa de partid cu acțiuni de PR electoral. Toți tac în legătură cu unul din cele mai grave și criminale lucruri care s-au produs în Moldova zilele trecute – eliberarea unor ucigași foarte periculoși. Acesta este modul în care PAS înțelege să asigure securitatea țării și să-i protejeze pe cetățeni”, constată politicianul.

El a menționat că societatea asistă în aceste zile la efectul politicii falimentare a actualei guvernări. În opinia lui, cetățenii nu se mai pot simți în siguranță în aceste condiții și sunt mai vulnerabili ca oricând.

„Constatăm o complicitate a actualilor conducători ai țării cu liderii grupărilor criminale, care au la activ omoruri deosebit de grave – o guvernare criminală!”, accentuează Marian Lupu.

El a precizat că reprezentanții Guvernului și a Parlamentului au anunțat că abia au inițiat o „analiză serioasă” a situației, ceea ce arată că guvernanții sunt depășiți de situație.

„Acum, e târziu pentru justificări și explicații. Acum, sunt necesare acțiuni. Și nu este suficient că ați inventat rapid un nou dosar, ca să-l rețineți pe unul dintre criminalii eliberați, trebuie clarificată cauza acestui dezastru. Vorbim de incompetența conducătorilor structurilor de stat și cerem demisia imediată a acestora, inclusiv a ministrului Justiției. Este una dintre cele mai grave situații de la independență încoace și demisia tuturor responsabililor este obligatorie”, subliniază Marian Lupu.

El a mai cerut autosesizarea instituțiilor de drept în acest caz și investigarea modului în care a fost posibilă eliberarea ucigașilor, inclusiv implicarea deputaților PAS în acest proces.

„Un oficial PAS ne povestea recent despre marele succes al reformării justiției. Aș vrea să îi întreb pe cei din PAS dacă eliberarea criminalilor este parte a acestui succes?!”, a întrebat politicianul.

El a mai notat că, în aceste condiții societatea trebuie să se unească, pentru a pune presiune pe guvernare.

„Dacă noi, ca societate, ca cetățeni ai acestei țări, nu vom fi uniți și nu vom acționa acum, devenim cu toții responsabili, prin inacțiune, la distrugerea țării. Vorbim acum nu despre politică, ci despre siguranța fiecăruia dintre noi și despre securitatea acestei țări”, a explicat Marian Lupu.

Total
0
Shares
Total
0
Share