Macron a fost blocat în New York de coloana lui Trump

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost împiedicat să se deplaseze la finalul Adunării Generale a ONU din New York, după ce polițiștii americani au oprit traficul pentru trecerea coloanei oficiale a omologului său, Donald Trump.

”Îmi pare rău, domnule președinte, totul este blocat în acest moment”, i-a transmis un polițist, potrivit imaginilor surprinse de Brut.

Macron și-a sunat imediat omologul american pentru a căuta o soluție.

”Ghici ce, aștept chiar acum în stradă pentru că totul este blocat din cauza ta”, i-a spus președintele Franței lui Trump.

După câteva minute, strada a fost deblocată doar pentru pietoni, ceea ce l-a obligat pe Macron să continue apelul telefonic cu Donald Trump chiar în mijlocul străzii, în timp ce se îndrepta spre ambasada Franței.

Total
0
Shares
Total
0
Share