Președintele Franței, Emmanuel Macron, sosește miercuri la Beijing pentru o vizită de stat în care va încerca să îl convingă pe liderul chinez Xi Jinping să sprijine obținerea unui armistițiu în Ucraina și să discute relațiile comerciale dintre cele două țări.
La a patra sa vizită oficială în China de la preluarea mandatului în 2017, Macron se va întâlni cu Xi și premierul Li Qiang la Marele Palat al Poporului, înainte de a pleca spre Chengdu, oraș unde au fost recent returnați doi urși panda uriași împrumutați Franței.
Eforturile internaționale de a opri războiul din Ucraina, ajuns aproape la patru ani, sunt punct central al vizitei.
”Contăm pe China… să facă presiuni asupra Rusiei, astfel încât Rusia și, în special, Vladimir Putin să accepte în cele din urmă un armistițiu”, a declarat ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot. Macron a lansat mesaje similare în vizitele din aprilie 2023 și mai 2024, fără efecte vizibile.
China afirmă constant că susține negocierile de pace și integritatea teritorială a tuturor statelor, dar nu a condamnat invazia rusă din 2022. Guvernele occidentale acuză Beijingul că sprijină economic Rusia, inclusiv prin furnizarea de componente militare pentru industria sa de apărare. Parisul transmite că Macron îi va cere lui Xi ca China ”să se abțină de la a furniza Rusiei… orice mijloace pentru a continua războiul”.
Vizita de trei zile are loc după deplasarea la Paris a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut Europei să își consolideze sprijinul pentru Kiev, în timp ce președintele american Donald Trump promovează un plan de pace. O parte a capitalelor europene se tem că propunerea susținută de Washington ar putea forța Ucraina să facă concesii în fața cererilor Moscovei, mai ales în privința teritoriului.