MADRM a organizat o ședință de lucru pe subiectul stării râurilor mici din țară

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a organizat o ședință de lucru pe subiectul stării râurilor mici din țară și acțiunile necesare pentru reabilitarea acestora. La ședință au participat reprezentanți ai Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția de Mediu, Agenția Apele Moldovei.

Discuțiile din cadrul ședinței au vizat cele mai stringente subiecte cu referire la poluarea excesivă a râurilor cauzată de  deversarea apelor uzate neepurate; lipsa stațiilor de epurare; nerespectarea zonelor de protecție a râurilor; bararea ilegală a cursului râurilor și modificarea albiei naturale a acestora, etc.

Reprezentanții MADRM au prezentat activitățile desfășurate în scopul îmbunătățirii situației în domeniu, precizând implementarea a șase proiecte pilot pentru reabilitarea bazinelor râurilor mici, realizarea cu suportul UNDP a proiectului de reabilitare a râului Camenca,  alocarea surselor financiare pentru construcția stațiilor de epurare din Fondul Ecologic Național și Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, asigurarea inventarierii apelor.

Totodată, părțile au discutat despre Acordul de Grant alocat de România, în valoare totală de circa 9,8 mln de euro, pentru reabilitarea râului Bâc, despre necesitatea modificării Legii apelor nr.272/2011 și promovarea propunerilor de înăsprire a penalităților pentru încălcarea regimului de protecție a apelor.

Ministrul Ion Perju a precizat: „Vom consolida cooperarea cu instituțiile, autoritățile și partenerii interesați, pentru a îmbunătăți situația în sector”.

Citește și: MADRM a lansat un nou concurs pentru finanțarea a noi proiecte de dezvoltare regională

Total
0
Shares
Total
0
Share