MADRM își consolidează capacităţile de gestionare a riscurilor climatice şi a dezastrelor în țara noastră

Oficiali ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și reprezentanți ai Băncii Mondiale s-au reunit, astăzi, într-o ședință de lucru pentru a discuta despre proiectul „Managementul dezastrelor şi riscurilor climatice în Moldova”. Ședința a avut ca obiectiv principal examinarea raportului elaborat de Banca Mondială, privind consolidarea și planificarea managementului dezastrelor, precum și dezvoltarea capacității de rezeliență la schimbările climatice în Republica Moldova. 

În scopul creșterii eficienței sistemelor de prevenire, pregătire și răspuns la eventuale dezastre naturale, părțile au prezentat riscurile climaterice majore cu frecvență sporită înregistrate în țara noastră și au evaluat consecințele dezastrelor asupra culturilor agricole și impactul asupra mediului.

Secretarul de Stat al MADRM, Dorin Andros, a reiterat importanța dezvoltării capacităților instituționale ale Republicii Moldova în vederea atingerii unui nivel ridicat de protecție împotriva dezastrelor. Astfel, părțile au convenit continuarea rundelor de dialog și dezvoltarea platformelor de colaborare pe marginea acestui subiect, în scopul gestionării eficiente a riscurilor aferente domeniilor de activitate ale MADRM.

Proiectul „Managementul dezastrelor şi riscurilor climatice în Moldova” a fost implementat în anul 2010, fiind finanţat în baza unui credit oferit de Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) Guvernului Republicii Moldova. Proiectul și-a orientat activitatea spre consolidarea capacităţii de gestionare a riscurilor asociate dezastrelor la nivel naţional şi de integrare a capacităţii respective în context regional, având ca sarcină primordială reducerea vulnerabilităţii ţării la riscurile naturale.

Citește și: MADRM a organizat o ședință de lucru pe subiectul stării râurilor mici din țară

Total
0
Shares
Total
0
Share