Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a prezentat și dezbătut proiectul de lege pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor publice în ședința Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică din 26 noiembrie. Documentul vizează crearea unui cadru normativ clar pentru evenimente culturale, sportive, religioase sau comerciale, separate de întruniri sau evenimente private.
Reprezentanții MAI au explicat că actuala legislație este fragmentară, generând confuzii pentru autorități și organizatori. Proiectul prevede definirea noțiunii de „eveniment public”, clasificarea acestora și proceduri diferențiate de notificare în funcție de nivelul de risc pentru ordinea și securitatea publică. „Autoritățile, organizatorii și forțele de ordine vor avea sarcini clar repartizate în funcție de nivelul de risc evaluat”, au precizat reprezentanții ministerului.
Documentul stabilește că organizatorii trebuie să asigure securitatea evenimentului, inclusiv prin angajarea agenților de pază, iar Inspectoratul General de Carabinieri va coordona evenimentele organizate de instituții publice. Evenimentele sportive cu risc mediu sau ridicat vor fi monitorizate video, în timp ce sistemele permanente de supraveghere în spațiile publice frecvent utilizate pentru astfel de evenimente ar putea fi asigurate de stat, a propus deputatul Igor Talmazan.
De asemenea, proiectul include măsuri pentru prevenirea manifestărilor care instigă la ură, violență sau afectează siguranța națională și criterii suplimentare pentru calitatea de organizator, excluzând persoanele condamnate pentru infracțiuni grave legate de securitatea publică. Problemele practice, precum limitarea vânzării alcoolului în perimetrul evenimentelor, au fost menționate, însă rezolvarea acestora necesită modificări legislative separate.
Președintele comisiei, Lilian Carp, a explicat că proiectul se află în lectura a doua, iar raportul a fost votat unanim pentru prezentare în plen. Membrii comisiei au fost informați că termenul de depunere a amendamentelor pentru proiectele aflate în prima lectură este de 10 zile după votul din plen.