Legislativul și Ministerul Afacerilor Interne vor modifica mai multe legi care se referă la securitatea rutieră, iar trecerile de pietoni în apropierea instituțiilor de învățământ vor fi iluminate, a declarat astăzi președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică Lilian Carp, scrie Radiomoldova.md
„Vom modifica legislația ca să putem testa șoferii dacă au consumat droguri. Ar putea fi limitată viteza în apropierea instituțiilor de învățământ, dorim ca trecerile de pietoni să fie iluminate în mod obligatoriu”.
Lilian Carp a mai subliniat că inițiativele legislative sunt susținute și de Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite, dar și alți parteneri externi care doresc să ajute Republica Moldova să dezvolte securitatea comunitară.
Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, a mai punctat că în țara noastră este necesar ca să avem în școli un program de comunicare privind securitatea rutieră, iar legislația va fi modificată în așa fel încât avizul Ministerului Afacerilor Interne privind amplasarea pistelor pentru bicicliști, persoane cu dizabilități sau pietoni să fie unul obligatoriu, dar nu consultativ.