Cel puțin patru persoane au murit, iar mai multe au fost rănite după ce nava cargo MV Eternity C, aflată sub pavilion liberian și operată de o companie grecească, s-a scufundat în largul portului Al Hudaydah din Yemen, în urma unui atac comis de rebelii husiți. Incidentul a avut loc între 7 și 8 iulie 2025, la aproximativ 93 de kilometri sud-vest de orașul-port controlat de husiți, relatează agențiile Reuters și AFP.
Din cei 22 de membri ai echipajului – majoritatea filipinezi – cinci au fost salvați, iar mai mulți se află încă în apă, în veste de salvare. Printre răniți se numără și un cetățean rus, electrician de bord, care a suferit o amputație a unui picior, potrivit AFP. Misiunea navală europeană Aspides a confirmat decesul a trei persoane, în timp ce Reuters vorbește despre patru victime.
Atacul nu a fost revendicat oficial, însă se înscrie într-un șir de lovituri repetate lansate de husiți împotriva navelor comerciale începând cu luna octombrie 2023. Aceste acțiuni sunt motivate politic, fiind o formă de presiune asupra Israelului pentru a opri ofensiva militară asupra Fâșiei Gaza.
Cu doar două zile înainte, pe 6 iulie, rebelii husiți au atacat și scufundat altă navă, Magic Seas, operată tot de o companie grecească. Echipajul a fost salvat.
Operațiunile de căutare și salvare în Marea Roșie continuă.