Mai mulți eurodeputați condamnă ”deriva autoritară” din Georgia și cer noi alegeri parlamentare

Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European a adoptat miercuri un raport în care este denunțată degradarea democrației și intensificarea represiunii politice în Georgia. Potrivit documentului, alegerile parlamentare din octombrie 2024, considerate fraudate, au marcat „un punct de cotitură clar” spre autoritarism într-un stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Raportul a fost adoptat cu 55 de voturi pentru, 14 împotrivă și 4 abțineri. Eurodeputații semnatari afirmă că partidul de guvernământ „Visul Georgian” a capturat instituțiile statului și garanțiile democratice, a promovat legislație represivă și a lansat atacuri împotriva oponenților politici, jurnaliștilor și protestatarilor pașnici. În acest context, se solicită organizarea de noi alegeri parlamentare, sub monitorizare internațională și internă independentă. Totodată, semnatarii raportului anunță menținerea unei politici de nerecunoaștere a legitimității actualului parlament și a președintelui Georgiei.

„Din păcate, nu am putut constata niciun progres din partea Georgiei, în ciuda statutului de țară candidată la UE. De la un lider inspirațional al Parteneriatului Estic, a devenit o dictatură brutală. Este un exemplu de capturare a unui stat din interior de interesele rusești, fără a fi tras vreun glonț. Dar poporul georgian nu cedează – protestează zilnic, de aproape 200 de zile, în ciuda represiunii violente. Uniunea Europeană și statele membre trebuie să acționeze ferm, cât nu e prea târziu. Le datorăm acest lucru georgienilor curajoși care luptă pentru un viitor liber și pro-european”, a declarat raportorul Rasa Juknevičienė (PPE, Lituania).

De asemenea, raportul cere auditarea urgentă a politicii UE față de Georgia și revizuirea implementării Acordului de Asociere UE-Georgia. Eurodeputații semnatari își exprimă îngrijorarea față de climatul restrictiv pentru mass-media și atacurile împotriva opoziției, condamnând declarațiile recente ale unor lideri ai partidului „Visul Georgian” privind intenția de a declara neconstituționale partidele de opoziție.

Raportul urmează să fie supus votului în plenul Parlamentului European într-o sesiune viitoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share