Mai mulți lucrători ai personalului medical din Filipine au murit infectați de COVID-19

Cel puţin trei medici au murit în lupta împotriva pandemiei de coronavirus în Filipine, unde mii de angajaţi din sănătate au înfruntat cu curaj boala pentru a-i trata pe pacienţii cu COVID-19 în ciuda lipsei de echipamente de protecţie, au anunţat luni oficiali de la Manila.

Alţi câţiva doctori s-ar afla în stare critică, în timp ce sute de angajaţi din sănătate sunt în carantină după ce au fost expuşi la virus în diferite spitale din Manila, conform spitatelor şi colegilor.

„Trei dintre medicii noştri au murit şi alţi câţiva sunt în stare critică din cauza coronavirusului”, a transmis într-un comunicat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Salvador Panelo. “Un număr tot mai mare de filipinezi mor din cauza acestei boli”, a adăugat el.

Cei trei medici – un cardiolog, un anestezist şi un oncolog – s-au infectat cu coronavirus în timp ce tratau pacienţi în trei spitale diferite din Manila, conform Asociaţiei Medicale Filipineze şi spitalelor.

Ministerul Sănătăţii de la Manila a confirmat luni trei noi decese şi 16 noi infecţii cauzate de coronavirus, potrivit Reuters.

Numărul total al morţilor a ajuns la 33, iar al cazurilor confirmate, la 396, a precizat subsecretarul din Ministerul Sănătăţii, Maria Rosario Vergeire.

Citește și: Informații secrete care au ajuns în presă: Una din trei persoane testate pozitiv este ”purtător tăcut” al virusului

Total
0
Shares
Total
0
Share