Maia Sandu a așteptat să crească prețul benzinei, apoi a promulgat plafonarea propusă de către deputatul Oleinic Alexandr

După o lună de zile de când a fost votată la propunerea deputatului Oleinic Alexandr, iar în acest timp prețul benzinei a crescut de câteva ori, legea cu privire la plafonarea prețurilor la produsele petroliere a fost promulgată astăzi de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, informează Telegraph.md, cu referire la comunicatul oficial al Președinției.

În același comunicat, Maia Sandu susține, precum că plafonarea ar fi fost aprobată doar după ce în urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate din 26 februarie 2021, ea a recomandat Parlamentului modificarea cadrului legal pentru limitarea prețurilor.

Totuși, proiectul de lege cu privire la plafonarea prețurilor produselor petroliere a fost înaintat de către deputatul independent Oleinic Alexandr, care nu este afiliat PAS, ceea ce demonstrează că Maia Sandu și Președinția au mințit în comunicatul de presă și au lansat un fake-news pentru presa afiliată PAS.

Potrivit deputatului Oleinic Alexandr, modificările devenite lege sunt orientate spre limitarea abuzurilor din domeniu prin crearea în perspectivă a unui mediu economic bazat pe principiile economiei de piață. Modificările aplicate de către Parlament în iulie 2018, la Legea privind piața produselor petroliere, prin care se lăsa la latitudinea importatorilor și comercianților de produse petroliere stabilirea prețurilor, sunt nejustificate, menționează deputatul.

Noua lege urmărește asigurarea stabilirii unor prețuri cât mai juste la benzină și motorină, ținând cont de fluctuațiile existente la bursele internaționale și regionale (Platts). Prețurile se vor calcula la I litru, separat pentru fiecare tip de produs și partidă importată. Periodicitatea propusă pentru recalculare este de 14 zile.

În opinia autorului inițiativei, noua lege va conduce la crearea unui mediu concurențial mai echitabil pe piață, în special în raport cu companiile mici, întrucât reglementarea prețurilor va exclude abuzurile potențiale din partea operatorilor mari prin dictarea de facto a prețurilor și respectiv excluderea concurenței neloiale (cu caracteristici de înțelegeri de cartel).

Total
0
Shares
 
Total
0
Share