Maia Sandu a avut întrevedere la Salzburg cu președintele Austriei, Alexander Van der Bellen

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în timpul vizitei sale la Salzburg, s-a întâlnit cu omologul său austriac.

„Am avut o întrevedere călduroasă cu Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen – un bun prieten al Republicii Moldova. I-am mulțumit Președintelui Van der Bellen pentru sprijinul de care se bucură Republica Moldova din partea Republicii Austriece, atât prin asistența pentru dezvoltare, cât și prin susținerea parcursului nostru european.”, a spus șefa statului.

Prin intermediul asistenței oferite de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare creștem standardele de viață ale cetățenilor noștri. Cu susținere austriacă se construiește o stație de epurare a apei în Edineț, de care vor beneficia circa 26 de mii de cetățeni din municipiul Edineț și orașul Cupcini.

„Am discutat și despre importanța inițierii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE în cel mai scurt timp. Pe final, l-am invitat pe Președintele Van der Bellen să viziteze Republica Moldova în acest an. Vom continua colaborarea dintre țările noastre, pentru a realiza cât mai multe proiecte comune pentru cetățeni și pentru a întări pacea și stabilitatea pe continentul european”, a conchis șefa statului.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share