Maia Sandu a discutat cu oamenii de cultură despre Adunarea „Moldova Europeană”, din 21 mai

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu un grup de artiști, scriitori și actori cu care a vorbit despre preocupările lor privind situația din domeniul culturii. 

Totodată, s-a discutat și despre rolul oamenilor de artă la coeziunea societății, menționându-se că anume ei au fost cei care au călăuzit poporul în vremuri de răscruce. Acum, Republica Moldova este în situația în care trebuie să demonstreze clar că vrea să fie parte a lumii libere. Uniunea Europeană este singura noastră șansă ca să rămânem un stat independent și democratic. În context, șefa statului a menționat că Adunarea „Moldova Europeană”, care va fi organizată la 21 mai, reprezintă un bun prilej ca toți cetățenii noștri să spună răspicat că-și doresc o viață sigură și prosperă la ei acasă. 

Pe final, Președinta Maia Sandu le-a mulțumit celor prezenți pentru munca asiduă la dezvoltarea culturii și i-a îndemnat să contribuie prin acțiunile lor la procesul de europenizare a țării.

Total
0
Shares
Total
0
Share