Maia Sandu a făcut un pas înapoi. Îl susține pe Andrei Năstase la funcția de Primar al Chișinăului

Maia Sandu a făcut un pas înapoi, il susține pe Andrei Năstase la funcția de Primar al Chișinăului

Oficial Andrei Năstase este candidatul comun al forţelor de opoziție de dreapta la alegerile pentru Primăria Capitalei. Anunţul a fost făcut cu puţin timp în urmă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în scuarul Catedralei din Chişinău, de către preşedintele Platformei DA şi liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu.

„Îndemnăm toate forţele să susţină un candidat comun la alegerile pentru Primăria Chişinău, pe Andrei Năstase. Este timpul să acţionăm solidar, astfel ca legea să funcţioneze pentru toţi, iar oamenii să se simtă în siguranţă şi să aibă încrederea zilei de mâine”, a declarat Maia Sandu.

Cele două formaţiuni au anunţat că îşi unesc forţele pentru alegerile locale din 20 mai şi vor accelera pregătirile pentru scrutinul parlamentar din toamnă.

Andrei Năstase s-a născut în 1975, în satul Mândreşti, raionul Teleneşti. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România. Din 1997 până în 2000, a fost procuror, din 2000 până în 2002 – vicedirector al unei întreprinderi mixte moldo-germane. La începutul anului 2015, alături de mai mulţi lideri de opinie, jurnalişti, jurişti, politologi, ambasadori, a participat la înfiinţarea Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr” care a devenit ulterior partid politic.

Total
0
Shares
Total
0
Share