Președintele Republicii Moldova a semnat un nou decret prin care precizează atribuțiile funcției de consilier prezidențial responsabil de relația cu cetățenii. Modificarea vizează Decretul nr.180-X din 2 mai 2025, prin care Larisa Miculeț fusese numită în această funcție.
Potrivit documentului semnat la 21 noiembrie 2025, în denumirea și textul decretului inițial, sintagma „pentru relațiile cu cetățenii” este completată cu formularea „din țară și diasporă”.
Larisa Miculeț fusese numită consilier prezidențial pentru relația cu cetățenii la 5 mai 2025. Atunci, Președinția anunța: „Larisa Miculeț a fost numită în funcția de consilieră a șefei statului pentru relații cu cetățenii”.
În comunicarea oficială din 5 mai se preciza că Larisa Miculeț are o experiență de peste patru decenii în domeniul juridic și diplomatic, inclusiv ca Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Irlanda, dar și ca reprezentant al țării în misiunile diplomatice din Israel, Irlanda și ONU. De-a lungul carierei a activat în promovarea drepturilor omului și în combaterea crimei organizate, iar în cadrul Procuraturii Generale a ocupat funcții de conducere timp de peste 25 de ani, inclusiv cea de șef al Direcției integrare europeană și cooperare juridică internațională. Deține rangul diplomatic de Ambasador.