Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează astăzi, 16 mai, o vizită de lucru la Tallinn, la invitația președintelui Republicii Estonia, Alar Karis.
Potrivit Președinției, vizita are drept scop aprofundarea cooperării bilaterale dintre cele două state, cu accent pe securitatea regională și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Agenda șefei statului include întrevederi cu președintele Estoniei, Alar Karis, cu prim-ministrul Kristen Michal, cu președintele Parlamentului Estoniei, Lauri Hussar, cu ministrul Afacerilor Externe, Margus Tsahkna, precum și cu președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului, Marko Mihkelson.
De asemenea, Maia Sandu va participa la conferința „Lennart Meri”, organizată anual la Tallinn și dedicată politicii externe și securității.
Totodată, marțea viitoare, Maia Sandu este așteptată la Strasbourg, unde va participa la ceremonia de conferire a Ordinului European de Merit — o nouă distincție instituită de Parlamentul European pentru recunoașterea contribuțiilor semnificative la integrarea europeană, democrație și promovarea valorilor europene.
Ceremonia va avea loc în hemiciclul Parlamentului European, iar Maia Sandu se numără printre cei numiți membri de onoare ai Ordinului European de Merit.
La eveniment și-au confirmat participarea mai multe personalități europene, inclusiv fostul cancelar german Angela Merkel, fostul președinte polonez Lech Wałęsa, fostul premier al Poloniei Jerzy Buzek, cardinalul Pietro Parolin, fostul șef al diplomației europene Javier Solana, fostul cancelar austriac Wolfgang Schüssel și fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.



