Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare de Ziua Internațională a Romilor

Președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare pentru cetățenii de etnie romă, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, urându-le multă sănătate și bunăstare familiilor.

„Istoria și cultura neamului din care vă trageți obârșia au o valoare inestimabilă pentru moștenirea noastră europeană, care celebrează și prețuiește diversitatea”, a menționat șefa statului.

Președintele a subliniat că Ziua Internațională a Romilor este încă un prilej de conștientizare a nevoii de comuniune, de înțelegere și întreprindere a tuturor acțiunilor pentru combaterea discriminării și asigurarea integrării în societate.

„Dintotdeauna v-am admirat pentru talent, pentru sufletul dornic de libertate, pentru promovarea tradițiilor seculare. Astăzi constat că tot mai mulți reprezentanți ai comunității roma participă la viața societății, iau parte la procesul decizional, au acces la posturi și funcții în stat, sunt deputați, consilieri locali, șefi de agenții și consilieri în cabinetele persoanelor cu funcție de demnitate publică”, a mai specificat șefa statului.

Președintele a mai spus că apreciază faptul că tot mai mulți părinți romi aleg un viitor mai bun pentru copiii lor, un viitor european care trece prin școală. „Este meritul familiei și al instituției mediatorului comunitar, care are un rol decisiv în consolidarea comunităților roma și care asigură echilibrul în relația dintre etnici și instituțiile statului”, a punctat șefa statului.

Președintele a venit și cu îndemn: „Să fim cooperanți, să ne ajutăm reciproc și să pășim sigur pe drumul spre integrarea europeană! La mulți ani de Ziua Internațională a Romilor!”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share