Astăzi, consilierul lui Dodon a câștigat concursul pentru funcția de director al Centrului Național Anticorupție. Fiind întrebată care este reacția sa despre acest lucru, premierul Maia Sandu a răspuns că nu are nimic împotriva lui Ruslan Flocea, dat fiind că au lucrat împreună pe vremea când era ministra Educației.
„Nu am nimic împotriva lui, noi am lucrat împreună când eram ministră a Educației”, a spus Maia Sandu, despre faptul că Ruslan Flocea a câștigat concursul de director al CNA. Declarația a fost făcută în această seară la emisiunea Glavnoie la TVC21.
Din 2016, Ruslan Flocea este secretar general la Aparatul Președintelui R. Moldova, Igor Dodon. Anterior el a activat în cadrul Centrului Național Anticorupție. Pentru a fi numit șef la CNA, el trebuie să treacă de votul Parlamentului (adică să fie votat de deputații din alianța ACUM-PSRM).
Maia Sandu a fost ministra Educației, numită în funcție de liderul PLDM Vlad Filat, în perioada 2012-2015. În virtutea acestui fapt, ea niciodată nu a recunoscut că a fost membră PLDM chiar dacă sunt dovezi video în acest sens.
Amintim că înainte de a veni la putere, lidera PAS vorbea des despre depolitizarea instituțiilor de drept. Acum vedem că acceptă în fruntea acestor instituții să fie puși oameni loali PSRM.