Președintele Maia Sandu s-a arătat indignată de schimbul de replici dintre Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție (PA) din ultima vreme. Abordând situația prin prisma eurointegrării Republicii Moldova, șeful statului a declarat că ultimul lucru pe care dorește să-l vadă sunt tensiunile dintre cele două instituții reflectate în raportul Comisiei Europene, scrie Newsmaker.md
Pe 7 iunie, Maia Sandu a participat la emisiunea „Puncte de Reflecție” de la postul de televiziune Vocea Basarabiei. Referindu-se la aspectele din condiționalitățile Comisiei Europene, pentru demararea negocierilor de aderare, care mai trebuie realizate, șeful statului a menționat stabilirea rolurilor instituțiilor responsabile de dosarele de corupție. Aici, președinta s-a referit la situația tensionată dintre CNA și PA, care a apărut în urma unei neînțelegeri în privința investigării cazurilor de corupție mică și cele de rezonanță.
„Ceea ce am văzut în spațiul public în ultimele săptămâni, nu a fost bine deloc. Deci, un ping pong între cele două instituții care sunt responsabile de combaterea corupției”, a spus ea.
Întrebată dacă este nevoie ca CNA și PA să-și continue activitatea ca două entități separate, șefa statului a spus că acest subiect „se discută”.
„Dar un lucru este cert. Nu ne putem permite situația în care două instituții își aruncă replici în public și își dau responsabilitatea una pe alta. Noi avem nevoie de oameni responsabili care înțeleg cât de important este momentul și pentru agenda internă, pentru că combaterea corupției este unul dintre cele mai importante subiecte pe agendă, dar și pentru integrarea europeană. Ultimul lucru pe care vreau eu să-l văd este cearta dintre șefii de la CNA și Procuratura Anticorupție în raportul Comisiei Europene. Aici, fiecare instituție trebuie să se apuce de lucru pentru că au mult de făcut și să avem o claritate pe distribuirea responsabilităților”, a adăugat aceasta.
Amintim că tensiunile dintre cele două instituții au ieșit la iveală după ce, în timpul audierilor din Parlament care au avut loc în luna mai, șeful CNA, Iulian Rusu, s-a arătat nedumerit de relațiile „neclare” dintre instituția pe care o conduce și Procuratura Anticorupție și cea Generală. Oficialul susține că buna colaborare dintre cele trei instituții ale statului s-ar fi deteriorată, după ce colegii săi de la procuratură ar fi dat prioritate cazurilor de corupție mică, în defavoarea celor de rezonanță.
Rusu a declarat, tot atunci, că dosarul „Hotelul Național” este o rușine pentru tot sectorul justiției. Potrivit lui, cauza ar fi tratată superficial de PA și Procuratura Generală. Acuzațiile lui Rusu au fost respinse de Procuratura Generală și cea Anticorupție drept „denigrare nefondată”.
Ulterior, pe 7 ianuarie, în presă au apărut informații despre un presupus conflict între CNA și PA. Portalul realitatea.md a publicat un document despre care susține că este o plângere colectivă a unor angajați CNA pe numele șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, pe care o acuză de intimidare. Iar potrivit crime-moldova.com, Veronica Dragalin ar fi organizat o ședință la care i-ar fi invitat pe ofițerii CNA, nu însă și pe șeful instituției, Iulian Rusu, care însă ar fi venit neinvitat.
La scurt timp după apariția informațiilor în legătură cu presupusul conflict, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a publicat un mesaj pe Facebook, în care a descris motivele pentru care a ales să devină procuror. Aceasta a menționat că intenționează să își ducă la bun final mandatul.