Maia Sandu i-a felicitat pe sportivii moldoveni care au obținut performanțe la competițiile internaționale

Președintele Maia Sandu a felicitat-o pe campioana Daria Kozorez, prima femeie din istoria țării noastre care a obținut o medalie de aur la box feminin.

Daria, tânăra sportivă din Republica Moldova cu origini ucrainene, a câștigat în categoria de greutate +81 kg.

De asemenea, șefa statului i-a felicitat și pe ceilalți premianți ai Campionatului European de box, rezervat seniorilor, care au revenit azi acasă cu 3 medalii de la competiția din Belgrad, Serbia.

Alexandru Paraschiv a obținut medalia de argint în categoria de greutate de până la 63,5 kg, iar Vasile Cebotari a cucerit medalia de bronz la categoria de greutate de până la 71 kg.

Președintele a menționat că în ultimii 2 ani, Guvernul a îmbunătățit condițiile de antrenament pentru lotul olimpic al țării și a dublat bursele sportivilor de performanță. S-au construit 14 obiective sportive și au fost renovate 133 de săli și terenuri sportive.

Șefa statului a subliniat că ”astfel vom crește tineri campioni, vom dezvolta sportul de masă și vom promova un stil de viață activ pentru menținerea sănătății populației”.

„Dragi sportivi, sunteți o sursă de inspirație pentru noi toți. Ne mândrim și vă urăm succes la competițiile următoare!”, a mai punctat șefa statului.

Total
0
Shares
Total
0
Share