Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean vor efectua vizite în diferite raioane ale țării cu ocazia Zilei Autonomiei Locale

Conducerea de vârf a țării participă astăzi la evenimentele dedicate Zilei Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală, informează telegraph.md, cu referire la un comunicat al Președinției.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla la Călărași, unde va lua parte la evenimentele organizate alături de sute de primari și reprezentanți ai administrației publice locale.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa la manifestările din Cahul, iar prim-ministrul Dorin Recean, la cele din Bălți.

”Această zi este o ocazie de a recunoaște efortul și dedicarea lucrătorilor din administrația publică locală, dar și un moment de reflecție asupra progreselor pe care le-am realizat împreună pentru cetățeni și a pașilor pe care trebuie să îi facem în continuare”, a declarat șefa statului.

Instituită în 2012, Ziua Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală evidențiază rolul administrației locale în furnizarea de servicii publice eficiente și în promovarea unei dezvoltări echilibrate a regiunilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share