Maia Sandu lucrează vrăjitoare!

Maia Sandu lucrează vrăjitoare!

Ditirambi întârziați pentru Madam Președinție

După mai multe rateuri, în 2021, moldovenii au angajat la „Conducere” o femeie de serviciu care poate face minuni. Nu că nu ar mai fi fost și alții care să scoată din joben, într-o clipă astrală, vreun farmec, dar până la Maia Sandu, minunea era o întâmplare surprinzătoare, care te uimea prin caracterul ei singular și unic. Avem, pentru prima dată, o Madam Albinuță care vine la locul de muncă și, conform programului, prepară minunății în cantități industriale.

Unde ați mai văzut dumneavoastră ca miracolul să fie confecționat meticulos, pe bandă rulantă, și să fie transformat, metodic în rutină cotidiană!?

Irealitatea nu se termină aici. O întreagă armată de trepăduși, aidoma sârguincioșilor distribuitori de pizza, din presa națională și internațională mânuiesc vânturi și călăresc furtuni pentru a mărturisi farmecele Maiei Sandu pe toate meridianele și pentru a le sufla în piepturile consumatorilor mândria de a te fi născut moldovean.

Anul 2025 s-a încununat cu un fenomen greu de cuprins cu imaginația unui om normal – Perfidul Albion a depus steagurile la picioarele Maiei Sandu și a fost nevoit să o recunoască drept Lider Mondial – al Tuturor Timpurilor, vom adăuga noi ca să-l întoarcem în mormânt cu fundul în sus pe Winston Churchill.
„Bine, bine dar ce face, de fapt, Maia Sandu!?”, poate întreba vreun nesimțit oarecare.

„Dar ce trebuie să facă Maia Sandu?”, vom întreba și noi. “Sau cineva crede că vraja poate fi fiartă în ceaun, frecată cu melesteul și împărțită cu ața ca o mămăliga?!”

Vraja, fraților și surorilor, este un fenomen de încântare colectivă și nu trebuie să o poți pipăi, la fel ca și pe Maia Sandu – diafana noastră servitoare, cu trăsături metafizice și nimb Dumnezeiesc!

Vraja trebuie s-o poți citi ca pe o carte de rugăciuni în ochii plini de suferințe ai moldovenilor, umiliți într-un hal fără de hal cam de după moartea lui Ștefan cel Mare până la fuga lui Plahotniuc.

Vraja este starea moldoveanului înglodat până la gât în rahat, dar mândru că Maia Sandu l-a scos în lume! Toată lumea aia îl respectă și îi dă de pomană, fără să-l oblige la vreun minim efort ,fizic, moral sau intelectual! Punct!

Post-Scriptum, Nervos: Ei, cât de chior sau iertați-mă, tont, trebuie să fii, să nu vezi farmecul Divin al Maiei Sandu!?

Sergiu Mocanu, președintele Partidului ”Republica Unirii”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share