Maia Sandu nu poate câștiga alegerile din primul tur, spune Tudor Ulianovschi

Într-un context electoral agitat, în care strategii și speculații politice sunt la ordinea zilei, recentul mesaj al puterii, promovat de un jurnalist implicat activ în politică, susține că Maia Sandu ar putea câștiga din primul tur al alegerilor prezidențiale, scrie unimedia.info

Potrivit candidatului la alegerile prezidențiale, Tudor Ulianovschi, această afirmație a fost preluată și amplificată de deputații PAS, care încearcă să convingă electoratul că o victorie decisivă din prima rundă este o posibilitate reală. Însă, potrivit diplomatului, o analiză mai atentă a situației sugerează că acest mesaj este mai degrabă o strategie de manipulare decât o reflecție a realității politice.

„Pe ce se bazează aceste opinii? Pe nimic, decât pe dorințele sale politice sau comenzile de sus.

În realitate, doamna Maia Sandu nu are nicio șansă să câștige din primul tur. Toată lumea știe asta și aproape nimeni nu crede în realitate într-o victorie a doamnei Maia Sandu din primul tur. Conform celor mai recente sondaje, 77% dintre moldoveni cred că va exista turul al doilea, doar 15% cred altfel. ”, a declarat Ulianovschi.

În această ordine de idei, Ulianovschi constată că, sondajele arată că „Maia Sandu are astăzi circa 40% în sondaje, iar ideea că mai poate lua sute de mii de voturi din diaspora, ca acum patru ani, este o naivitate sau o manipulare. Dezamăgirea diasporei este cel puțin la fel de mare ca și dezamăgirea moldovenilor din țară.

De ce face Puterea asta, direct sau prin intermediari? De ce transmite aceste mesaje că alegerile se vor încheia din primul tur?”

„Pentru un singur motiv: scopul Puterii este să demobilizeze electoratul pro-european care nu este votantul Maia Sandu și să întărească ideea că singura opțiune europeană pentru moldovenii pro-europeni este doamna Maia Sandu și PAS. Este o minciună și o manipulare. Noi, cei care suntem pro-europeni fără să fim simpatizanții guvernării actuale, profund incompetentă și demagogică, nu trebuie să ne demobilizăm. Suntem parte a spațiului public și politic al Moldovei, avem dreptul să ne exprimăm, să acționăm, să votăm și să fim votați. Important este să ne organizăm, să avem curaj și să credem în proiectul nostru”, a mai menționat el.

În final, Ulianovschi a subliniat că cetățenii R.Moldova vor fi cei care vor alege viitorul președinte și parlament, iar încercările de manipulare nu vor avea succes de izbândă.

„Noi vom decide viitorul președinte al Moldovei! Și tot noi vom decide, prin votul nostru, majoritatea guvernamentală la alegerile parlamentare din 2025! Indiferent de dorințele sau manipulările disperate ale actualei Puteri!”, a conchis el.

Total
0
Shares
Total
0
Share