Maia Sandu: Prima tranșă din suportul de 1,8 miliarde de euro, acordat de UE, ar putea fi transferat în primăvară

Republica Moldova ar putea primi, în primăvara anului 2025, prima tranșă din pachetul de suport financiar în valoare de 1,8 miliarde de euro oferit de Uniunea Europeană. Informația a fost confirmată de președinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni televizate, în urma unei vizite la Bălți și în raioanele din nordul țării, informează telegraph.md

Tranșa inițială reprezintă 20% din suma totală, parte a ”Planului de creștere economică pentru Moldova”. Fondurile vor fi utilizate pentru extinderea economiei, construcția de școli, spitale, drumuri și interconexiuni energetice.

”Avem nevoie de resurse, ca să ne descurcăm cu criza energetică. Dar acești bani sunt și pentru susținerea afacerilor (…), investiții în infrastructură, tot ce ar însemna creștere economică”, a declarat președinta Maia Sandu.

Planul de sprijin al Uniunii Europene este considerat esențial pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, într-un context economic și social marcat de multiple provocări, inclusiv criza energetică și necesitatea modernizării infrastructurii naționale.

Total
0
Shares
Total
0
Share