Actualitate

Maia Sandu, prinsă cu minciuna! DOCUMENT OFICIAL

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ala Nemerenco este o persoană integră și a deconspirat scheme de corupție, iar tocmai de aceasta a fost invitată în echipa prezidențială, spunea Maia Sandu în cadrul conferinței de presă din 8 februarie curent, încercând să o apere pe consiliera sa de toate acuzațiile care i-au fost aduse în legătură cu pretinsa nedeclarare a unor bunuri și companii din România și R. Moldova.

În aceeași conferință de presă, Maia Sandu spunea că Ala Nemerenco este o persoană care a luptat și va continua să lupte cu corupția, în special în sistemul medical, pentru că acolo a lucrat și acolo cunoaște lucrurile cel mai bine.

”Doamna Nemerenco a transmis, cât a fost ministru al Sănătății și Protecției Sociale, nenumărate informații și dovezi la CNA, despre schemele de corupție pe care le-a descoperit, în special în procesele de achiziție pe domeniul medical. Nu vedem niciun rezultat pe aceste scheme, dar vedem acum niște atacuri la adresa ei, anume pentru că sunt speriați de acest lucru”, a declarat Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

Pentru a verifica cele spuse de președintele Maia Sandu, redacția Telegraph.md a solicitat de la Procuratura Generală o informație exhaustivă despre toate sesizările și informațiile prezentate de către Ala Nemerenco în perioada când ocupat funcția de ministru al Sănătății, Protecției Sociale și a Muncii.

Astfel, prin scrisoarea din 18 februarie 2021, Procuratura Generală ne-a răspuns că ministrul Ala Nemerenco nu a depus nici măcar o sesizare la PG, CNA sau Procuratura Anticorupție, iar unica petiție care a parvenit în perioada respectivă a fost semnată de Boril Gîlcă, secretar de stat al Sănătății, dar și această a fost respinsă din lipsă de probe.

Sesizarea semnată de Gîlcă era despre cele 168 de Ambulanțe, care au fost procurate în perioada Guvernului Pavel Filip, un subiect exploatat la maxim în campania electorală a PAS pentru alegerile parlamentare din 2019, dar și în campania Maiei Sandu pentru prezidențialele din 2020. La caz, Procuratura Generală a răspuns că CNA a solicitat prezentarea unor informații suplimentare, primite ulterior sub semnătura Alei Nemerenco, însă care nu au fost convingătoare și nu au putut servi drept temei pentru continuarea procesului penal, motiv din care cauza a fost încetată la 7 noiembrie 2019, iar ordonanța nici nu a fost contestată de către ministerul condus de Ala Nemerenco.

Prin urmare, s-a demonstrat că, încercând să o apere pe Ala Nemerenco, președintele Maia Sandu a spus minciuni în cadrul conferinței de presă din 8 februarie curent, fapt confirmat prin răspunsul Procuraturii Generale.

Citește și: Ministrul Educației a comentat diploma de master a Alei Nemerenco

Autor: Corneliu Gandrabur, gandrabur.md

loading...

Comments are closed.