Maia Sandu: Relația cu Rusia va fi refăcută atunci când își va schimba atitudinea față de Moldova

Președintele Maia Sandu spune că Republica Moldova are relații de prietenie și de colaborare cu toate țările care respectă interesul cetățenilor ei, scrie IPN

Acesta este punctul de pornire și va rămâne în continuare principiul de bază în politica externă.

Potrivit ei, în cazul țărilor care nu respectă Republica Moldova, șantajează și amenință, așa cum face Federația Rusă, nu poate fi vorba despre o relație de prietenie.

Șefa statului a mai spus că în momentul în care Rusia își va schimba atitudinea față de Moldova și cetățenii ei va fi mai ușoară refacerea acestei relații.

„Federația Rusă ne șantajează, Federația Rusă ne amenință o dată la două zile, Federația Rusă își ține trupele pe teritoriul țării noastre, în pofida voinței noastre și în aceste condiții, evident, nu putem să vorbim despre o relație de prietenie. În momentul în care Federația Rusă își va schimba atitudinea față de Republica Moldova și cetățenii ei, atunci va fi mai ușor să refacem această relație”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Președintele spune că acum Republica Moldova este mai independentă și asta este una dintre realizările din această perioadă.

A trecut un an de când malul drept nu mai folosește gazul de la concernul rusesc „Gazprom”. În aceste condiții Federația Rusă nu poate mai pună tot felul de condiții.

„La fel, am reușit să ne diversificăm comerțul și să nu mai depindem într-o măsură atât de mare, chiar acum această dependență este foarte mică față de piața Federației Ruse, și asta înseamnă că Federația Rusă nu poate să ne șantajeze de fiecare dată, să ne spună: „dacă nu faceți asta” și când zic: „nu faceți asta”, asta ar însemna să facem ceva în interesul Federației Ruse, nu în interesul Republicii Moldova. „Dacă nu luați o asemenea decizie, atunci noi vă pedepsim că va închidem piața sau atunci noi vă pedepsim că vă închidem robinetul la gaze naturale”. Nu așa se construiesc relații de colaborare și de bună prietenie. Relațiile de colaborare se construiesc: „noi avem produse foarte bune, noi avem fructe foarte gustoase și, dacă vreți să le cumpărați de la noi, se semnează contracte și mergem pe contract””, afirmă Maia Sandu.

Potrivit ei, asta se întâmplă în relația cu Uniunea Europeană. În relația cu Federația Rusă în toți acești ani, timp de decenii, nu contează cât de bune sunt fructele moldovenești, astăzi sunt bune, peste noapte s-a schimbat percepția la Moscova. „Și „hai să pedepsim moldovenii”. De ce să-i pedepsim dacă moldovenii în continuare produc fructe sau legume de calitate bună? Nu așa se face colaborarea și prietenia și noi o să insistăm să eliminăm această dependență a Republicii Moldova de Federația Rusă, care își permite sau încearcă să ne șantajeze”, a mai spus șefa statului.

Total
0
Shares
Total
0
Share