Maia Sandu sau Veronica Dragalin trebuie să plece, este opinia lui Alexandr Slusari

Că sunt șocat de această scrisoare de la Procuratura Anticorupție, este puțin spus. Nu am de gând acum să mai arunc sare pe rană, care se numește reforma justiției. Nu sunt specialist în domeniul, deși rămân la părere că aceasta reforma ar trebui să fie făcută repede în 2021 după modelul lui Saakashvili și în baza declarației de capturare a statului, adoptate în Parlament în iunie 2019.

Veronica Dragalin, cu dosarul pe masă: Tatiana Răducanu este apropiată și a executat comenzile lui Platon, Colenco și Șor

Vreau să vorbesc despre altceva și să vorbesc în calitate de un cetățean cu poziția civică activă, care mulți ani a luptat contra grupărilor politico-criminale. Să vorbesc despre asumare, de care să teme actuală guvernare, exact ca și cele precedente.

Dacă informația, expusă în această scrisoare, are probe concludente, atunci apare întrebare pertinentă dacă doamna Sandu mai are dreptul moral să mai candideze pentru următorul mandat de președinte. Nu este secret pentru că doamna Răducanu a fost promovată în comisia de pre-vetting nemijlocit de președintă și ar fi un lucru mai mult decât grav faptul includerii în această structură strategică persoanei cu legăturile directe cu oligarhii criminali, dirijate din Kremlin. Mai ales în situația când erau bănuieli rezonabile și investigații jurnalistice în raport cu acest fost membru CSM în perioada când justiția cam era deja capturată.

Dacă informația din scrisoare este eronată, indiferent de motivele apariției falsurilor în text, doamna Dragalin trebuie să demisioneze imediat.

Eu sper că societatea noastră și presa non-oligarhică, care totodată mai are verticalitate și în raport cu guvernare, nu vor permite să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic și nimeni nu a mâncat usturoi. Vă amintesc că am avut un precedent foarte trist, când am menajat pe “ai noștri” ca să nu vină rușii. Drept urmare, ne-am ales cu dictatura lui Plahotniuc și cu un președinte pro-rus Dodon. Sper că suntem suficient de mături să nu calcăm pe aceeași greblă și să cerem responsabilitate și socoteală de la guvernare și, totodată, să nu deturnăm cu nici un milimetru cursul nostru european. În Uniune Europeană așa cazuri de rezonanță nu pot trece neobservat.

Alexandr Slusari, ex-deputat ACUM

Total
0
Shares
Total
0
Share