Alte știri

Maia Sandu se răzbună pe cei care nu i se supun. Șeful PAS de la Hâncești a fost dat afară din partid

Pinterest LinkedIn Tumblr

Alegerile parlamentare noi din Hâncești dezbină tot mai tare partidul Maiei Sandu. După ce organizația locală a anunțat că la alegeri va susține candidatura lui Grigore Cobzac, la fel membru PAS, dar care va candida independent, în detrimentul Olesei Stamate, candidatul oficial al partidului, echipa de la Chișinău a Maiei Sandu a decis să-l dea afară pe șeful organizației orășenești a Partidului Acțiune și Solidaritate.

Marcel Petrușan, preşedintele organizaţiei orăşeneşti Hânceşti a PAS, a scris pe Facebook că despre decizia precum că nu mai este membru PAS, a aflat dintr-un e-mail.

„Salutare tuturor. Astăzi, am primit un e-mail de la Biroul Permanent Național PAS, precum că ei, au decis excluderea mea din rândul membrilor PAS. Este regretabil faptul că cei care luptă pentru un principiu democratic de luare a deciziilor, pentru transparență și o comunicare sănătoasă între nivelele partidului și care nu împărtășesc viziunea impusă de centru -sunt casați. Se creează impresia că cei de la centru au pornit un proces de „curățare” a oamenilor cu voce, care au avut curajul să meargă deschis într-un partid nou-creat, pe timpurile regimului Plahotniuc -oameni curajoși, deschiși, entuziasmați și cu convingeri. De fapt, copacul se curăță de crengi uscate, nu de rădăcini. Până la urmă oamenii fac un partid, nicidecum nu partidul face oamenii. Nu îmi pare rău de nici o zi petrecută în calitate de membru PAS, pentru că am fost însoțit doar de gânduri bune, în speranța că vom avea un trai mai bun, la noi acasă. De aceea, continui să susțin ideea că deputatul din circumscripția 38, trebuie să fie un băștinaș, pentru a asigura o comunicare reală între cetățeni și deputat.„, a scris Petruşan pe Facebook.

Telegraph.md amintește că la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, anume Grigore Cobzac a fost candidatul blocului ACUM pentru funcția de deputat. Anterior, Cobzac a mai fost împreună cu Maia Sandu în echipa PLDM-ului condus de Vlad Filat. La alegerile parlamentare noi din Hâncești, liderul PPDA, Andrei Năstase, i-a propus Maiei Sandu înaintarea unui candidat comun al ambelor partide, dar PAS a refuzat ideea, insistând pe candidatura Olesei Stamate, fost ministru al Justiției din guvernul demis prin moțiune de cenzură.

Citește și: Maia Sandu acordă un interviu exclusiv pentru televiziunea lui Vlad Plahotniuc

 

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.