Maia Sandu și Marta Kos au discutat la Chișinău despre următorii pași ai Republicii Moldova pe calea aderării la UE

Maia Sandu și Marta Kos au discutat la Chișinău despre următorii pași ai Republicii Moldova pe calea aderării la UE
EnglishFrançaisРусский

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu ocazia conferinței de investiții Moldova – Uniunea Europeană.

UE consideră că Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor pe primul cluster de aderare

În cadrul discuției, oficialii au făcut un schimb de opinii despre reformele din Republica Moldova, alinierea legislației la acquis-ul european și pașii următori în procesul de aderare. Președinta Maia Sandu a reconfirmat angajamentul Republicii Moldova de a duce mai departe reformele, inclusiv pe cele dificile — reforma justiției și reforma administrației publice locale.

În context, șefa statului a salutat decizia Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene de a începe pregătirile pentru deschiderea oficială a primului grup de capitole de negociere, pentru Republica Moldova și pentru Ucraina. Președinta a accentuat că acest pas constituie un semnal de unitate și de hotărâre din partea Uniunii Europene, subliniind că Republica Moldova este pregătită pentru etapa următoare a negocierilor de aderare.

Întrevederea a avut loc în marja conferinței de investiții găzduite de Republica Moldova, care a adus angajamente importante pentru economia țării din partea companiilor private și a băncilor de dezvoltare. Președinta Maia Sandu a evidențiat că aceste investiții sunt o dovadă concretă că parcursul european aduce rezultate pentru cetățeni: locuri de muncă, dezvoltare și proiecte pe care oamenii le simt în viața de zi cu zi.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share