Maia Sandu vrea să revină în Parlament? Iată cine ar putea să-i cedeze fotoliul său de deputat

Deputatul ACUM, Petru Frunze, care și-a câștigat mandatul pe circumscripția 37, ar putea renunța la mandat pentru ca să poată Maia Sandu candida în această circumscripție.

Potrivit surselor Realitatea.md, Petru Frunze ar urma să fie propus la funcția de președinte al raionului Ialoveni, iar în circumscripția nr.37, unde a câștigat acesta alegerile parlamentare din 24 februarie curent, să fie desfășurate anticipate, la fel cu propunerea unei candidaturi din partea Blocului Electoral ACUM, formațiunea PAS.

Sursele noastre ne-au comunicat că  de fapt, prin aceste mișcări se eliberează Circumscripția 37, unde Blocul ACUM are o susținere mai mare, pentru a i se garanta Maiei Sandu câștigul și mandatul de deputat.

Petru Frunze are la dispoziție 30 de zile, din data validării mandatului de consilier raional, pentru a se decide ce funcție acceptă – cea de deputat pe care a deținut-o până la alegerile locale generale sau cea de consilier raional, deoarece sunt funcții incompatibile din punct de vedere juridic.

La 14 noiembrie curent, a avut loc prima ședință a Consiliului Raional Ialoveni.

Amintim că, la alegerile locale generale din 20 octombrie curent, Blocul ACUM a obținut în cadrul Consiliului Raional Ialoveni 16 mandate de consilieri din cele 33, PDM – 8, PLDM – 3, PSRM – 3, PCRM – 1, PPR – 1 și Partidul „Șor” – 1.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share