Mamă cu 3 copii minori – evacuată din locuință, ca urmare a unor proceduri judiciare suspecte!

mama 3 copii, fara casa

La 27 ianuarie 2018, avocații „PB & Partners” Andrei BRICEAC și Ala GARANOVSCHI au organizat o conferință de presă prin care au sesizat opinia publică referitor la un caz ieșit din comun: Cazul Ludmilei – mamă cu trei copii minori, evacuată silit din apartament în cadrul unor proceduri de executare în care nu are calitatea de debitor sau parte.

Conform Codului de Executare al RM, executorul judecătoresc poate urmări bunurile unei persoane, în condițiile legii, atunci când această persoană are calitate de debitor, ce reiese dintr-un titlu executoriu. Această regulă esențială a procedurii de executare a fost neglijată complet în cazul Ludmilei. Fără a fi debitor și fără a fi măcar parte a unor proceduri judiciare sau de executare, ea a fost privată de ½ cotă-parte din apartamentul său, fiind lăsată în stradă împreună cu cei 3 copii minori ai săi.

Actele executorului judecătoresc prin care acesta abuziv și neîntemeiat a aplicat sechestru asupra cotei-părți din apartament ce îi aparține Ludmilei, iar ulterior a vândut-o la licitație, au fost contestate în instanțele de judecată. Doar că, fără vreun rezultat. Remediile naționale s-au dovedit a fi inefective în cazul de față.

Mai multe detalii despre caz urmăriți în cadrul programului de știri „Mesager” din 27 ianuarie 2018, al postului de televiziune Moldova 1.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share